Cândva, spre 40 de ani, mi-am dat seama că “Te iubesc” și “Îmi place de tine” nu sunt sinonime, ba chiar se pot exclude foarte bine una pe alta. Multă vreme le-am confundat. Multă vreme le-am simțit foarte amestecat.
Voi explora mai jos cele două idei, atât separat, cât și împreună.
Pe parcursul articolului, voi explora și aspectele pe care eu le consider importante pentru a evalua și a investi într-o relație într-un mod cât mai conștient și echilibrat.
Acestea se pot aplica oricărui tip de relație: de cuplu, de prietenie, deja existentă sau viitoare.
Titlul este voit ales să sune tranzacțional, pentru că deseori suntem mai atenți la cum investim resursele materiale, cum ar fi banii, decât pe cele interioare, cum ar fi emoțiile.
Îmi place de tine. Te iubesc.
Pentru mine, complimentul suprem este “Îmi place de tine”.
Poate pentru că, de cele mai multe ori, nimeni nu spune asta fără să fie adevărat în momentul respectiv. Cel puțin așa cred.
E un melanj de sentimente cu gust de inspirație, recunoștință, încântare, e viu, e rotund, e împlinitor, și parcă îmi luminează tot sufletul când îl simt și când îl rostesc.
La început, “Îmi place de tine” înseamnă că am văzut și am simțit la tine lucruri care îmi plac, poate cu care mă identific, poate pe care le admir. De multe ori e ceva care încă nu e clar definit. Cu siguranță înseamnă că vreau să aflu mai multe, să te cunosc mai bine, să mă las inspirată de tine.
Paranteză:
Dacă asta se suprapune și cu ceva atracție fizică, se poate spune ca ne-am îndrăgostit. Și, deseori, trecem destul de repede la “Te iubesc”, fără să mai aprofundăm conștient dacă “chiar îmi place de tine” – lucru care ni se va revela oricum după un timp (luni, ani).
Magia însă se întâmplă când “Îmi place de tine” rezistă timpului. Asta înseamnă că te-am cunoscut cu toate ale tale – cu bune și rele, cum se zice – și chiar îmi place de tine, chiar ești mișto! Pentru fiecare în parte, desigur! E ceva subiectiv.
În esență:
“Îmi place de tine” ar putea indica faptul că mă bucur de prezența ta, te apreciez, te prețuiesc, te găsesc agreabil și se caracterizează prin sentimente de apropiere, admirație și căldură.
“Te iubesc” vine dintr-o legătură emoțională profundă și un angajament față de bunăstarea ta și se caracterizează prin sentimente de intimitate, atașament și grijă.
Se zice că Buddha a fost întrebat odată:
– Care este diferența dintre “Îmi place de tine” și “Te iubesc”?
Iar el ar fi răspuns:
– Când îți place o floare, doar o smulgi. Dar când iubești o floare, o uzi zilnic.
De fapt, am aflat că citatul a fost atribuit în mod fals lui Buddha, dar asta e irelevant pentru subiectul nostru, iar citatul merită dezasamblat un pic.
Așadar, ce vrea să spună este așa:
când îmi place de cineva, acea persoana îmi este resursă – de armonie, de cunoaștere, de încântare. Aduce ceva bun în viața mea, vreau să mă aflu în preajma ei.
Verbe: iau, primesc.
când iubesc pe cineva, eu sunt resursă pentru acea persoană – vreau să îi fie bine, vreau îi fiu alături, vreau să contribui la bunăstarea ei și la armonia dintre noi.
Verb: ofer.
Observi? Cele două merg mână în mână.
Când “Îmi place de tine” și “Te iubesc”
sunt simțite de ambele părți,
suntem resurse unul pentru altul:
oferim și primim.
Privit într-un mod foarte pragmatic, vreau să fii bine și totodată vreau să mă placi în continuare, așa încât fac eforturi conștiente pentru asta, ca să ne rămânem resurse.
În general, cred că în majoritatea relațiilor ”Te iubesc” crește din ”Îmi place de tine” și apoi se susțin unul pe altul. Ca o scară pe care o construim și o urcăm împreună.
Să-mi placă de cineva – să mă bucur de compania sa, să-i prețuiesc calitățile și personalitatea – contribuie enorm de mult la sănătatea și fericirea unei relații, pentru că vom avea mai multe interacțiuni pozitive, respect și sentimentul acela fain de camaraderie.
Însă, atât în viața personală, cât și în poveștile clienților mei, am întâlnit multe situații în care “Te iubesc” a rămas într-o anumită măsură fără “Îmi place de tine”.
Poți iubi pe cineva care nu-ți place?
Asta se poate întâmpla în diverse relații și situații de viață, adesea din cauza unor factori emoționali, psihologici sau sociali complecși.
Să vedem câteva situații și tipuri de relații în care se întâmplă asta:
- Relații de cuplu și de prietenie
- în primii ani: când intrăm în relații mai mult din motive superficiale și la un moment dat simțim nevoia de mai mult. Ca atunci când citim o carte pentru că ne-a atras coperta, dar conținutul lasă de dorit.
- de lungă durată: cei doi se pot iubi în continuare datorită istoricului comun și angajamentului față de relație, chiar dacă distanța dintre ei e din ce în ce mai mare și nu mai apreciază la fel de mult compania celuilalt.
- de codependență: unul din parteneri simte un puternic sentiment de dragoste, de sacrificiu, de nevoie a celuilalt, în ciuda faptului că nu îl place cu adevărat sau nu se bucură de prezența lui.
- Relații de familie
- părinte-copil: părinții își iubesc copiii indiferent de vârstă, animați de un profund simț al responsabilității și al atașamentului, chiar dacă nu le place întotdeauna comportamentul sau personalitatea lor.
- între rude: rudele, și mai ales frații, ar putea să simtă o legătură puternică și să se iubească în ciuda ciocnirilor de personalitate sau a conflictelor nerezolvate.
- Obligații culturale sau sociale
- căsătorii aranjate: în unele culturi, persoanele aflate în căsătorii aranjate pot dezvolta un sentiment de iubire bazat pe datorie, angajament și așteptări societale, chiar dacă personal nu le place partenerul lor.
- norme culturale: în culturile în care loialitatea și datoria familială sunt foarte importante, indivizii s-ar putea simți obligați să-și exprime dragostea și să mențină relații din obligație, în ciuda sentimentelor personale de antipatie.
- Relații profesionale
- cei care lucrează în domenii ale sănătății, îngrijirii, educației ar putea dezvolta o formă de iubire plină de compasiune față de cei pe care îi servesc, motivată de dăruire profesională și empatie, chiar dacă nu îi plac personal.
- Contexte spirituale sau religioase
- în unele astfel de contexte suntem învățați să-i iubim pe alții (inclusiv pe dușmani) ca o datorie morală sau spirituală, chiar dacă nu îi plăcem la nivel personal.
În aceste scenarii, distincția dintre ”Te iubesc” și ”Îmi place de tine” devine destul de evidentă. Iubirea – definită de angajament, responsabilitate și legături emoționale profunde – poate exista independent de afinitatea sau admirația personală. Deși, eu cred că, în unele cazuri, poartă cu sine și nostalgia celor din urmă.
Uitându-ne la toate astea se observă însă că, în mare parte, putem alege ce, cât, cum și unde ne investim energia și sentimentele.
Poți alege pe cine iubești?
Într-o oarecare măsură, da, dar nu în totalitate.
Putem controla, într-o anumită măsură, cui permitem să intre în viața noastră, cât timp petrecem cu ceilalți și cum ne întreținem relațiile. Cu cât ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și cu cât suntem mai conștienți, cu atât aceste alegeri vor fi mai echilibrate, iar ele pot influența și dezvoltarea iubirii.
Sentimentele și emoțiile sunt adesea influențate de numeroși factori: context, chimie, experiențe comune, preferințe subconștiente.
În timp ce poți alege dacă să investești într-o relație, aspectul emoțional al iubirii este mai puțin controlabil.
Amintindu-ne că iubirea e în mare parte dăruire, părerea mea este că:
Nu poți alege întotdeauna pe cine iubești,
dar poți alege dacă să investești într-o relație.
Cum alegi dacă să investești într-o relație?
Deseori, ”Îmi place de tine” (prețuirea) și ”Te iubesc” (iubirea) se dezvoltă gradual și se întăresc reciproc. Interacțiunile pozitive (prețuirea) construiesc legături emoționale (iubire), care duc la interacțiuni pozitive ulterioare și tot așa.
Unele relații încep cu o puternică atracție sau conexiune emoțională care poate evolua într-o iubire mai profundă, în timp ce altele încep cu o simpatie subtilă care trece treptat înspre iubire.
Faptul că simțim atracție nu e un indicator că omul acela ne va fi prieten bun, partenerul visurilor, suflet pereche. E valabil atât pentru prietenii, cât și pentru relații de cuplu. Știu asta din proprie experiență, pentru că obișnuiam să mă simt foarte ușor atrasă de oameni, dar despre asta cu altă ocazie.
Ca să putem alege, e util să învățăm să facem diferența dintre aspectele pe care le putem controla și cele pe care nu le putem controla.
Nu putem controla:
- ce simțim și gândim
- ce simte și gândește altcineva
- personalitatea, alegerile, acțiunile, reacțiile altcuiva
Putem controla:
- alegerile și acțiunile noastre
- felul în care reacționăm și comunicăm
- ce acceptăm
- ce oferim
Notă: Următoarele aspecte se pot aplica și relațiilor deja existente, pentru că te ajută să îți faci o radiografie generală a relației și să găsești punctele în care ar putea fi aduse îmbunătățiri.
Ia ce simți că se potrivește situației tale.
Cum alegi dacă să investești într-o relație – 1/6
Începe prin a fi atent la tine.
O trăsătură pe care o consider foarte importantă este capacitatea de a reflecta asupra comportamentelor, sentimentelor, gândurilor noastre.
Toți avem uneori tendința de a fi egoiști, toți avem defecte, slăbiciuni, momente în care nu putem arăta empatie sau compasiune. Nimeni nu e perfect, dar dacă cineva ne atrage atenția, ne asumăm, reflectăm, cautăm soluții, schimbare. Oamenii toxici nu fac asta.
- Cel mai important: cunoaște-ți valorile si limitele.
Pe lângă asta, ajută mult să îți cunoști nevoile, dorințele, fricile, limitările. Uită-te cu curiozitate la ele. Asumă-ți-le. Chestionează-le. Acceptă că există. Sunt ale tale și nu e nimic în neregulă cu ele, toți le avem. Devin o problemă mai degrabă când ne prefacem că nu le avem.
Astfel îți vei răspunde în special la întrebările:- Ce vrei de la o relație (de cuplu, de prietenie etc.)?
- Cât e de realist ceea ce vrei?
- TU vrei o relație în acest moment? De ce da sau de ce nu?
- Ce ar fi pentru tine inacceptabil sau greu de tolerat într-o relație?
- Ce ar fi negociabil, ce nu?
- Disponibilitatea emoțională, despre care tot auzi vorbindu-se, înseamnă cât de deschiși și disponibili suntem pentru a forma o conexiune emoțională profundă. Asta înseamnă să fim prezenți, să putem avea încredere, să ne împărtășim trăirile și emoțiile pozitive și negative, și să fim vulnerabili*.
- * a fi vulnerabil = a fi într-o poziție în care alți oameni te pot răni. Adesea înseamnă să-ți recunoști și să le permiți și altora să-ți vadă slăbiciunile, greșelile, momentele în care nu te simți încrezător sau de care nu ești mândru.
- Nu cred că e important să fim vindecați de toate, dar cred că este important să fim dispuși să ne uităm cu onestitate la noi.
- Poate cineva îți atrage atenția în legătură cu un comportament sau o reacție pe care le ai. Ții cu dinții de acel comportament, de dreptate, de cum dai în ochii celorlalți? Sau mai degrabă evaluezi ce efecte poate avea acel comportament sau acea reacție și poți vorbi despre asta?
- Cum gestionezi provocările, stresul, conflictele?
- Ce ai învățat din relațiile anterioare? Există tipare sau comportamente la care te-ar ajuta să fii atent?
- O relație se hrănește și crește din timpul și energia pe care le investești în ea.
- Cât timp și câtă energie ai și ești dispus să investești?
Cum alegi dacă să investești într-o relație – 2/6
Observă aceleași lucruri și la celălalt.
Caracterul unui om e definit de acțiunile lui, de felul în care își trăiește viața, de cum îi tratează pe ceilalți, nu de performanțe și vorbe.
Nu uita însă că toți suntem oameni și avem și „defecte“. Fă mereu diferența dintre un om obișnuit, cu defecte obișnuite, și cineva cu un comportament nepotrivit, imatur sau toxic.
Diferența e în atitudine și intenție.
Nu căuta perfecțiune, pentru că nu există și riști să cauți veșnic. Nu căuta nici nod în papură. Abordează cu curiozitate și compasiune.
Cum alegi dacă să investești într-o relație – 3/6
Apoi uită-te la ceea ce se numește compatibilitate.
Fă diferența dintre atracție și compatibilitate:
- ambele sunt importante, dar atracția deseori inițiază relația, iar compatibilitatea este cea care o susține și hrănește pe termen lung
- o atracție puternică nu garantează o relație de succes și poate fi chiar un semn de dezechilibru
- atracția poate fi de mai multe feluri: fizică, sexuală, emoțională, intelectuală, estetică
Imaginează-ți un puzzle făcut din magneți: toți s-ar atrage, dar nu toți s-ar potrivi unul cu altul.
- Uită-te din nou la valorile de bază, clarifică-ți obiectivele și aspirațiile pe termen lung. Ele sunt busola ta!
- Ce e important pentru tine în viață?
- Cum și unde te vezi în viitor?
- Potrivirea în aceste privințe contribuie foarte mult la o relație armonioasă, pentru că ajută să mergeți în aceeași direcție și să faceți echipă pe drum.
- Comunicarea e vaselina cu care ungem angrenajul numit relație. Ea ajută diferitele aspecte ale unei relații să funcționeze împreună. Fără ea, pot apărea blocaje și poticniri cauzate de neînțelegeri și fricțiuni, care pot duce la ineficiență și chiar defecțiuni severe.
- Cât de ușoară e comunicarea?
- Simți încordare în anumite momente?
- Cum se simte când aveți păreri diferite? De ex. contează doar viziunea, părerea, nevoile celuilalt?
- Cât de des apar neînțelegeri sau conflicte?
- Cum le rezolvați?
- O comunicare bună ajută mult la înțelegere, rezolvarea conflictelor, încredere, sprijin emoțional, conectare, evoluție și adaptare.
- Preferințele personale și stilul de viață modelează experiența de zi cu zi, numită și rutină. Dacă sunt foarte diferite, sunt ca niște piese de puzzle care nu se potrivesc unele cu altele și nu putem completa imaginea oricât ne-am strădui, pentru că între ele sunt multe spații goale, lipsă de continuitate, conflicte. Asta poate face dificilă sincronizarea rutinelor zilnice și planurilor pe termen lung pentru a avea o viață coezivă și armonioasă împreună.
- Ce rutine și obiceiuri importante ai?
- Cum preferi să îți petreci weekend-urile, timpul liber, vacanțele?
- Cum faci față stresului și perioadelor mai dificile?
- Cum/unde îți place să locuiești?
- Cum gestionezi treburile administrative?
- Cum îți gestionezi finanțele și bugetul?
- Ce obiective profesionale și personale ai pe termen lung?
- Cum echilibrezi viața personală cu cea profesională?
- Îți place să socializezi?
- Vrei copii?
- Unde ești dispus să faci compromisuri, ajustări și unde nu?
- Bunătatea, în general, și sprijinul emoțional – în momentele delicate, pe care toți le avem – sunt plasa de siguranță a unei relații. Să știi că e cineva acolo care te întreabă cum te simți, care te încurajează, care își exprimă aprecierea, sau chiar îngrijorarea, care te susține și te ajută, care te prinde atunci când cazi.
- Asculți și ești ascultat cu atenție și interes, fără întreruperi, fără invalidarea sau banalizarea a ce se spune?
- Respecți și îți sunt respectate trăirile, punctele de vedere, limitele?
- Cum reacționezi la limite, refuzuri sau discuții incomode? Cum reacționează celălalt?
- (exemple negative: supărare, șantaj emoțional, rezistență, miștouri care te deranjează)
- Oferi și primești încurajări, aprecieri, complimente?
- Cum răspunzi la nevoile celuilalt, cum răspunde la ale tale?
- Îți faci timp pentru celălalt când are nevoie de sprijin sau sfaturi? Își face timp pentru tine?
- Ești atent la starea celuilalt? Este atent la starea ta?
- Există consecvență în aceste comportamente?
- Cum reacționezi când greșești? Cum reacționează când greșește?
- Impui sau ți se impune ajutor, soluții, păreri?
- Pui sau simți că se pune presiune?
- Te simți în siguranță să te exprimi fără teama de a fi judecat, interpretat sau invalidat?
- Poți vorbi despre lucrurile astea?
- Sprijinul emoțional ajută mult în navigarea urcușurilor și coborâșurilor. Ne aduce acel sentiment de ocrotire, siguranță și apartenență de care toți avem nevoie și ne susține sau ne crește curajul, reziliența, sănătatea, evoluția personală, încrederea în sine.
Cum alegi dacă să investești într-o relație – 4/6
Rădăcina oricărei relații: prietenia.
Probabil ai auzit de multe ori cât de important este ca, înainte de toate, să fim buni prieteni.
Prietenia înseamnă
apropiere (cât de bine te cunosc)
și prețuire (cât de mult “Îmi place de tine”).
Cu cât nivelul de compatibilitate, asumare si autocunoaștere este mai mare, cu atât mai ușor este ca prietenia să prindă rădăcini adânci.
Când suntem cu adevărat prieteni, vorbim mai mult unul cu altul, suntem la curent cu ce simte și gândește celălalt, ne înțelegem și ne acceptăm mai mult, ne distrăm mai mult împreună, iar când ne e greu căutăm sprijin unul la celălalt.
Ce ajută este să observi cum vine celălalt spre tine.
- Vrea să știe lucruri despre tine, despre viața ta?
- Vrea să știe prea multe, este indiscret?
- Sau vrea să știe prea puțin, o dă mai mult pe glume și discuții superficiale?
- Cum se simte pentru tine?
- Dar tu cât de mult te duci spre celălalt, cât de multe vrei să știi despre el sau ea?
- Ai rețineri? În ce privințe? De ce?
Pune-ți întrebări, observă-te, comunică.
Cum alegi dacă să investești într-o relație – 5/6
Încrederea și angajamentul
Renumitul expert în relații Dr. John Gottman spune că încrederea și angajamentul sunt pereții de rezistență ai unei relații.
Cred că ești de acord cu mine că fără încredere nu există nici un fel de relație. Nici măcar nu ai citi articolul ăsta dacă nu ai avea o oarecare încredere în ceea ce citești. Până și pasta de dinți cu care te speli, o folosești pentru că ai încredere că este bună pentru dinții tăi.
În relații, construim încrederea in fiecare zi prin gesturile și alegerile noastre, prin angajamentul și atenția noastră.
De asemenea, încrederea este elementul de bază pe care se construiește angajamentul.
Când avem încredere unul în celălalt, ne simțim în siguranță să investim din punct de vedere emoțional, fizic și psihologic în relație.
Fără încredere, asumarea unui angajament pe termen lung ar fi destul de riscantă.
Totodată, prin asumarea angajamentului menținem sau chiar creștem nivelul de încredere, pentru că demonstrăm implicare, predictibilitate, consecvență și prioritizarea relației.
Practic, transmitem foarte clar că “Sunt aici și facem să fie bine!”
Spuneam mai sus că ”Te iubesc” crește din ”Îmi place de tine” și apoi se susțin unul pe altul, ca o scară pe care o construim și o urcăm împreună. Exact la fel încrederea și angajamentul se susțin și se întăresc reciproc.
Îmi place mult următoarea definiție pe care am citit-o într-un articol scris de autorul Zach Brittle:
“Dacă încrederea este ceva ce simți, angajamentul este ceva ce faci.
Înseamnă să îl porți pe celălalt cu tine oriunde te duci.”
Astfel ajungem din nou la alegere. Căci exact asta este angajamentul – alegerea conștientă și intenționată a relației și a celuilalt în fiecare zi.
Cum vezi tu:
- încrederea?
- să ai încredere?
- să fii de încredere?
- angajamentul?
Cum alegi dacă să investești într-o relație – 6/6
Ascultă-ți intuiția.
Intuiția este capacitatea de a înțelege sau de a ști ceva fără un raționament conștient.
Este ca un „sentiment instinctiv” a ceea ce este bine sau greșit sau ce s-ar putea întâmpla. Intuiția folosește atât tipare din experiențele și cunoștințele acumulate, cât și diverși factori emoționali și subconștienți.
Poate stai de vorbă cu cineva și simți că ceva nu e în regulă. Sau poate ți s-a întâmplat și ție să ai de ales dacă să faci sau să nu faci ceva, să simți că ”poate mai bine nu”, dar totuși alegi să faci acel lucru (poate, ca mine, din teama de a nu pierde o oportunitate), pentru ca ulterior să îți dai seama că ar fi fost totuși mai bine să refuzi.
Asta se întâmplă pentru că, uneori, intuiția se amestecă cu temeri, raționamente, lipsă de încredere, fiecare cu vocea sa. Cu cât suntem mai deconectați de noi înșine, cu cât e mai gălăgie în jur și în mintea noastră, cu atât mai puțin ne putem asculta intuiția.
Învățăm să o ascultăm căutând momente de liniște, în care să fim doar noi cu noi, fără tehnologie sau alți stimuli.
În alegerea relațiilor de orice fel, dincolo de toate aspectele detaliate mai sus, intuiția poate oferi o completare valoroasă în legătură cu ce simți cu adevărat despre celălalt, despre potențialul relației și te poate ajuta să evaluezi dinamici subtile care ar putea să nu fie imediat evidente doar prin analiză rațională.
Stai în liniște, ascultă în interior cum te simți, cum se simte o persoană, o situație, dacă senzația este persistentă sau recurentă. La început va fi greu să dai crezare, dar în timp va deveni o unealtă valoroasă.
Exersează.
Ascultă-ți reacțiile subtile ale corpului.
Vorbește despre ce se simte în neregulă.
Vorbește și despre ce se simte în regulă.
Cum e la mine
Eu sunt ceea ce se numește un “giver” – o persoană care oferă, dăruiește. În special timp, înțelegere, răbdare, sprijin, energie.
Am făcut asta mult timp în locul altor lucruri de care aș fi avut nevoie. Habar nu aveam să fiu atentă și la ce primesc, mă duceam sanie spre cealaltă persoană, să o ajut, să o salvez, să îi arăt cum, să-i fiu alături.
Pentru că lucram ca freelancer și puteam lucra oricând voiam, s-a întâmplat de multe ori să lucrez la ore târzii (în detrimentul relaxării sau odihnei) în zilele în care cineva voia să ne vedem sau avea nevoie de ajutorul meu.
Asta și pentru că printre valorile mele de bază se află conectarea și contribuția. Numai că eu pe atunci nu știam nimic despre valori și le onoram într-un mod pur instinctiv, care nu îmi era întotdeauna benefic.
În destule relații (și de cuplu, și de prietenie) am intrat pentru că simțeam că pot fi utilă, că am ce oferi, că cineva are nevoie de un prieten sau să fie “salvat”. Asta era și un soi de aroganță din partea mea, fără să fiu conștientă atunci de asta.
În concluzie, ceilalți erau de multe ori o prioritate.
Îmi aducea multă bucurie această dăruire, dar după un timp apărea și frustrarea. În general, după foarte mult timp!!! Pentru că eu sunt cal de cursă lungă, cum deseori am spus despre mine. Toate astea se întâmplau din mai multe motive, pe care atunci nu le știam și nu le înțelegeam.
Am aflat între timp:
- despre proritizare, alegeri și menținerea unui stil de viață echilibrat
- că, pe lângă a da, am nevoie să și primesc – ca să am de unde da
- că am nevoie să învăț să primesc – habar nu aveam să fac asta!
- că uneori aș putea cere și eu ajutor – nici nu-mi trecuse prin cap!
- că m-ar ajuta să învăț să evaluez oamenii, situațiile în concordanță cu programul meu, cu valorile mele, cu nevoile mele
- că reciprocitatea și conectarea sunt foarte importante pentru mine
- ce sunt limitele și cum îmi pot fi de folos ca să evit frustrarea și risipa de resurse
Și, mai ales:
- că e ok să fiu selectivă – deci să mai zic și “nu”
- să mă apropii de oamenii care îmi plac cu adevărat
- să am răbdare să îi cunosc
- că e în regulă să mă și înșel
- că e ok să mergem împreună doar pe o bucată din drum și apoi să ne luăm rămas bun – cu recunoștință pentru perioada trăită împreună
- că intuiția m-a îndrumat mereu, dar eu nu am știut ce să fac cu ce simțeam
Uneori ne pierdem în celălalt, nu pentru că suntem slabi, ci pentru că suntem generoși.
Dacă ești și tu un “dăruitor” sau “giver”, cel mai probabil comutezi ușor pe dăruire și iubire, iar în anumite situații “Îmi place de tine” poate rămâne la nivel superficial, fără să se mai maturizeze, pentru că atenția e îndreptată preponderent spre a oferi.
Asta se poate suprapune și cu alte trăsături ale noastre, printre care o nevoie despre care am scris pe larg: nevoia de apreciere.
Cu alte cuvinte, mi-e ușor să iubesc, dar să îmi placă cu adevărat de cineva se întâmplă mai greu, durează mai mult timp. Ăsta e și motivul pentru care, pentru mine, complimentul suprem este “Îmi place de tine”.
Iar pentru asta eu am nevoie de timp. Dacă îmi place ceva la cineva sau mă atrage, nu e motiv să mă arunc imediat și cu totul într-o relație. Dacă cineva “are nevoie de mine”, nu e motiv să sar imediat sau să devenim cei mai buni prieteni. Relațiile au nevoie de timp, de reciprocitate, de răbdare, iar eu am nevoie de mine, să nu mă împrăștii.
Am ignorat intuiția de nenumărate ori. Nu am știut și nici nu am avut curaj să pun limite. Nu știam prea bine ce e important pentru mine și de aceea nu am prea ținut cont de asta. M-am încăpățânat să “Te iubesc”, chiar dacă nu prea “Îmi place de tine”, am multe de oferit, ia-le pe toate și poate o să mă iubești și tu pe mine, dar e ok și dacă nu!
Am acceptat lucruri pe care nu le-am vrut și am ratat lucruri pe care mi le-am dorit.
Din fericire, nu putem ignora mereu intuiția. Uneori o mai și ascultăm, chiar fără să ne dăm seama, chiar cu riscul de-a da cu capul de pragul de sus. Așa am început să îmi pun întrebări, să mă observ. Am început cu mine ca să îi înțeleg pe ceilalți. Căci fiecare din noi e răspunzător doar pentru fâșia sa de lume, iar primul pas e asumarea acestei răspunderi.
5 idei și 3 sfaturi de final
Relațiile au nevoie de răbdare.
Să ne înțelegem și să ne acceptăm defectele unul altuia, dar și să aducem îmbunătățiri sau schimbări acolo unde e nevoie – ambele fac parte din investiție.
Relațiile au nevoie de intenții clare.
Există mai puțină ambiguitate atunci când știm ce ne dorim amândoi de la relație.
Relațiile au nevoie de reciprocitate.
Prin angajament reciproc ne asigurăm că mergem în aceeași direcție ca echipă și că nici unul din noi nu rămâne în urmă. Reciprocitate = “împreună” = reciprocitate.
Relațiile au uneori nevoie să purtăm ochelarii roz de la începutul relației.
Asta ajută să nu luăm totul personal, ci să ne vedem unul pe altul într-o lumină favorabilă chiar și în timpul conflictelor sau neînțelegerilor, pe care le vom rezolva astfel într-un mod mai constructiv.
Relațiile au nevoie de timp …
… pentru ca toate aspectele de mai sus să se așeze etapă după etapă, strat după strat, la fel ca inelele unui stejar, într-un tipar unic fiecărei relații.
Cel mai important sfat pe care ți-l pot da este:
Go slow! Nu te grăbi!
Nu se întâmplă nimic dacă nu mănânci tot tortul deodată.
Cât despre “Îmi place de tine” și “Te iubesc” – observă în următoarea perioadă care este ponderea celor două aspecte în relațiile tale. Ce observi?
Iar la final, te las cu un sfat foarte bun sub forma unei poezii de Ion Minulescu:
“Ascultă, privește și taci!
Ascultă, să-nveți să vorbești.
Privește, să-nveți să clădești.
Și taci, să-nțelegi ce să faci…
Ascultă, privește și taci!”