Scriam în postarea de introducere despre „relații bune, în care să ne simțim bine”.
Deși amănuntele pot varia de la un om la altul, cred că o relație bună este o relație în care putem fi noi înșine, dar nu oricum. Cu “bune” și cu “rele” pe care ni le asumăm, despre care avem puterea să discutăm deschis și despre impactul cărora asupra celuilalt ținem cont.
Este vorba aia englezească – “It takes two to tango”, adică dansul se face în doi, amândoi sunt implicați și responsabili.
Eu învăț să dansez cu tine, tu înveți să dansezi cu mine – joacă și bună dispoziție, acceptare și susținere reciprocă, învățare și ajustare, doze potrivite de distanță și apropiere.
Astfel, relația se așază în mod firesc, strat după strat. Asta nu înseamnă nici absența efortului, nici că nu vor exista conflicte sau diferențe.
Acum poate te gândești că e prea greu și prea mult să schimbi sau să îmbunătățești chiar toate relațiile din viața ta. Și chiar așa pare, iar înainte să fie mai ușor deseori este mai greu. Însă e același greu pe care îl simțim la absolut orice schimbare, până când mintea și corpul se obișnuiesc cu noua paradigmă, cu nefamiliarul.
E un drum tare frumos dacă îl abordăm cu curiozitate, răbdare și îngăduință. Vorbesc despre acea stare de răbdare și îngăduință activă și responsabilă, în care căutăm, dar și lăsăm lucrurile să se așeze cum e nevoie, observăm și ajustăm, ne adaptăm la traseu, ca în orice călătorie.
Din punctul meu de vedere, sunt câteva rotițe, pe care, dacă le înțelegem, putem face ca tot angrenajul relațiilor să meargă ceas.
Și care sunt rotițele acelea? Cum ne putem îmbunătăți relațiile?
Pe scurt, înțelegându-ne comportamentul, așteptările, modul de relaționare și asumându-ne responsabilitatea pentru acestea. Pe și mai scurt, conștiență și responsabilitate.
Nu știu dacă v-ați gândit la asta, dar noi relaționăm în orice moment al zilei, chiar și când e vorba despre lucruri simple. Fie că gândim ceva, că mergem la cumpărături, că scriem un email, că pregătim masa, că facem duș sau că dăm un „like” – cam tot ce facem este în raport cu cineva (acel cineva fiind uneori „doar” noi înșine). Iar viața se compune din toate aceste momente mici și din gesturile și oamenii care ne înconjoară sau cu care alegem să ne înconjurăm.
Cum ar fi să știm exact cine suntem și de ce suntem, în toate aceste momente și în toate aceste relații?
Mai precis, lucrurile pe care le facem sau nu le facem, felul în care le facem sau le amânăm, ce spunem sau ce nu putem spune, ce ne dorim și ce acceptăm să primim. Toate astea sunt cărămizi, pietricele și crenguțe cu care noi construim legături, cuiburi, societăți. Mai solide sau mai puțin solide. Alături de cărămizile, pietricelele și crenguțele celorlalți. Însă fiecare dintre noi este responsabil pentru propria contribuție sau lipsă de contribuție.
Am să scriu mai pe larg despre lucrurile astea.
Vor fi și scrieri mai scurte, și scrieri mai lungi, după cum îmi va veni inspirația.
Dacă vrei să fii la curent cu ce urmează să mai scriu, nu uita că te poți abona și la newsletter.
Sunt sigură că o să-ți fie de folos, pentru că se bazează pe experiențe reale din viața mea și a altor oameni ca tine și ca mine.
Mai am în cuptor și câteva idei speciale pentru newsletter despre care vei afla în curând.
Ideea e că mi-ar plăcea să construim un dialog, o relație.
Între timp, te rog pune-mi orice întrebări ai în secțiunea de comentarii de sub această postare.
Mulțumesc că ești aici cu mine și mă bucură enorm că te interesează să înțelegi mai multe despre relațiile din viata ta!